main logo
363

Sheriff Tiraspol și Petrocub Hâncești se întrunesc într-un meci restanță

Rivalele Petrocub Hâncești și Sheriff Tiraspol se întâlnesc astăzi, de la ora 13:00, într-un meci restanță al etapei a II-a a Diviziei Naționale. Partida se va disputa pe stadionul orășenesc din Hăncești.

Sheriff Tiraspol și Petrocub Hâncești se întrunesc într-un meci restanțăFoto: FMF.MD

În Divizia Națională, Sheriff și Petrocub au disputat 26 de meciuri directe. Primul a avut loc pe 25 august 2001. Sheriff s-a impus atunci cu 6-0, iar golurile au fost marcate de Ruslan Barburoș și Odia Chidi (câte o dublă), Sergiu Dadu și Evgheni Pațula. Este cea mai categorică înfrângere pentru Petrocub în liga superioară, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.

În total, Sheriff a obținut 15 victorii, Petrocub – 4, iar alte 7 partide s-au încheiat la egalitate. Golaveraj: 42-8 pentru formația din Tiraspol. În actuala ediție, echipele s-au întâlnit de două ori.

Pe 12 septembrie 2021, la Tiraspol, gazdele s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate în ultimele 20 de minute ale meciului de către Frank Castaneda și Jasurbek Yakhshiboev.

Cel mai recent meci dintre cele două formații s-a disputat pe 31 octombrie 2021, în etapa a XVI-a. Sheriff din nou s-a impus cu 2-0, iar golurile au fost marcate de Sebastien Thill și Basit Abdul Khalid. Această partidă a fost întreruptă, în minutul 39, de către președintele gazdelor Nicolae Usatîi. Comitetul de Competiții a luat decizia să-l suspende pe Nicolae Usatîi pentru 8 meciuri din campionat și să-l amendeze cu 30.000 de lei. Cu încă 5.000 de lei a fost amendat FC Petrocub.

În Cupa Moldovei, formațiile au fost adversare de trei ori, de fiecare dată în semifinale. În ediția 2016/17, Sheriff s-a impus la penalty-uri, scor 5-4, după ce în timpul regulamentar meciul s-a încheiat nedecis, 1-1, iar în finală tiraspolenii au surclasat Zaria Bălți, cu 5-0.

În ediția 2019/20, Petrocub a reușit o calificare dramatică. După victoria din tur cu 1-0, echipa antrenată de Lilian Popescu a cedat pe terenul tiraspolenilor (1-2), însă golul marcat de Sergiu Platica în prelungirile meciului a fost decisiv. Ulterior, hânceștenii și-au adjudecat trofeul, primul din istoria clubului.

Cel mai recent duel direct din Cupă a avut loc pe 4 mai 2021, la Tiraspol, iar Sheriff s-a impus cu 3-1. Petrocub a învins CSF Bălți cu 2-1 în etapa trecută, golul victoriei fiind marcat de Vadim Gulceac în minutul 89, din penalty. Echipa antrenată de Lilian Popescu conduce în clasament, cu 41 de puncte.

Datorită succesului de la Bălți, Petrocub a adunat 332 de puncte și a urcat pe locul 12 în clasamentul all-time al Diviziei Naționale, depășind formația Speranța Nisporeni. Clubul din Hîncești poate marca azi al 300-lea gol din Divizia Națională: 213 meciuri, 92 victorii, 57 egalități, 65 înfrângeri, golaveraj 299-230.

De partea cealaltă, campioana Moldovei a învins Dinamo-Auto cu 7-0 în etapa trecută. Formația tiraspoleană, cu 40 de puncte, se află pe poziția a 2-a în clasament, având cu 4 meciuri mai puțin jucate. Sheriff este neînvinsă în ultimele 14 partide din campionat (13 victorii și o remiză) și a pierdut ultima dată în campionat pe 1 iulie 2021, un 0-1 cu CSF Bălți în prima etapă.

După meciul cu Petrocub pentru trupa lui Yurii Vernydub urmează ultimul meci din grupele Ligii Campionilor. Sheriff va juca cu Shakhtar Donețk, Ucraina, pe 7 noiembrie, ora 22:00, la stadionul Olimpiyskiy din Kiev. 

Indiferent de rezultatul partidei de la Kiev, Sheriff va termina pe locul 3 în clasamentul grupei D și va juca în runda eliminatorie a Ligii Europei. Tiraspolenii își vor afla adversarul pe 13 decembrie, când va avea loc tragerea la sorți, iar meciurile se vor juca pe 17 și 24 februarie 2022.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării