main logo
1758

Sheriff joacă ultimul meci din faza grupelor Ligii Europa

Campioana Republicii Moldova, Sheriff, joacă în această seară, de la ora 19:45, ultimul meci din faza grupelor Ligii Europa, ediția 2023/24.

Sheriff joacă ultimul meci din faza grupelor Ligii EuropaFoto: simbol

Partida contra formației italiene AS Roma se va disputa pe Stadio Olimpico din Roma, transmite Știri.md cu referire la fmf.md.

„În meciul tur de la Tiraspol, campioana noastră a cedat cu scorul de 1-2.

14 decembrie. Stadio Olimpico, Roma. Ora 19:45.

AS Roma - FC Sheriff

Arbitru: Jérôme Brisard (Franța);

Arbitri asistenți: Nicolas Danos (Franța), Aurélien Drouet (Franța);

Al 4-lea oficial: Jérémy Stinat (Franța);

Video asistent arbitru: Benoît Millot (Franța);

Asistentul arbitrului video: Rob Dieperink (Olanda);

Sheriff va juca astăzi meciul cu numărul 167 în cupele europene. Bilanț: 50 de victorii, 46 de egalități, 70 de înfrângeri. Golaveraj 156-184.

În ediția din acest an a cupelor europene, Sheriff a mai jucat 2 etape preliminare de Champions League. În primul tur, campioana noastră a trecut de Farul Constanța (România) cu scorul general de 3-1: 0-1 în deplasare și 3-0 (după prelungiri) la Tiraspol. Iar în turul 2 a fost eliminată de campioana Israelului, Maccabi Haifa, după 1-0 acasă și 1-4 (1-2), în prelungiri, în deplasare.

De asemenea, campioana noastră a trecut în turul 3 preliminar al Ligii Europa de gruparea BATE Borisov, 5-1 acasă și 2-2 în deplasare. În faza decisivă, play-off, Sheriff a eliminat campioana din Insulele Feroe, KÍ Klaksvík, 1-1 în deplasare și 2-1 acasă.

În Grupa G a UEFA Europa League, campioana noastră a înregistrat următoarele rezultate:

21 Septembrie. Sheriff - Roma 1-2 5 Octombrie. Slavia - Sheriff 6-0 26 Octombrie. Sheriff - Servette 1-1 9 Noiembrie. Servette - Sheriff 2-1 30 Noiembrie. Sheriff - Slavia 2-3 14 Decembrie. Roma - Sheriff (19:45)

Finala UEFA Europa League este programată pentru 22 mai 2024, pe Dublin Arena din Republica Irlanda.

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în meciul cu formația din Italia.”

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării