592
Serghei Dubrovin a preluat echipa Milsami
Serghei Dubrovin este noul antrenor al echipei Milsami.

Tehnicianul de 68 de ani îl înlocuiește pe Romeo Surdu, care nu a ajuns la o înțelegere privind condițiile salariale, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Dubrovin și-a început cariera de antrenor în 1992, la Bugeac Comrat, care a câștigat prima Cupă a Moldovei din istorie.
De-a lungul carierei sale, a antrenat cluburile moldovenești Tiligul, Rapid, Zimbru, Zaria, precum și mai multe echipe din Indonezia.
În calitate de jucător, Dubrovin a evoluat cea mai mare parte a carierei sale la Nistru Chișinău.
El va debuta la Milsami pe 4 aprilie, când va începe noul sezon al Diviziei Naționale.
Startul urma să fie în acest week-end, dar a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus.