Selecționerul Popescu: „Grupa C3 e un test important, dar suntem pregătiți”
Antrenorul selecționatei Moldovei la fotbal, Lilian Popescu, se arată încrezător că jucătorii naționalei sunt pregătiți să facă față provocărilor din grupa C3 a Ligii Națiunilor și să demonstreze valoarea echipei pe teren.
Foto: IPN„Este o grupă puternică, dar suntem pregătiți pentru această provocare. Slovacia are experiență și calitate individuală, Kazahstan este o echipă disciplinată și puternică fizic, iar Insulele Feroe sunt bine organizate și greu de învins pe teren propriu”, a declarat Popescu, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Potrivit selecționerului, grupa C3 din Liga Națiunilor reprezintă „un nou test important pentru echipa țării”. Tricolorii vor disputa șase meciuri, trei acasă și trei în deplasare. Prima partidă va avea loc în deplasare, împotriva Slovaciei, pe 26 septembrie.
Lilian Popescu antrenează echipa națională de fotbal a Moldovei din septembrie 2025.