main logo
856

Şase judocani moldoveni, câştigători ai memorialului Vasile Luca

Judocanii moldoveni Mihail Latâşev (73 kg), Dan Stănilă (81 kg), Cătălin Iarmurachi (90 kg), Alin Bagrin (plus 90 kg), Cătălina Oprea (52 kg) şi Mariana Curoş (70 kg) au câştigat memorialul „Vasile Luca”, rezervat cadeţilor în vârstă până la 18 ani, care s-a desfăşurat în week-end la sala polivalentă din Chişinău.

Şase judocani moldoveni, câştigători ai memorialului Vasile LucaFoto: moldpres.md

Gazdele turneului au cucerit şi două locuri doi prin Radu Izvoreanu (66 kg) şi Oxana Diacenco (categoria supergrea), transmite Știri.md cu referire la Moldpres

„A fost un turneu valoros la care au participat echipe care dau tonul în Europa. Mă refer la reprezentantele Portugaliei şi României în concursul feminin şi selecţionata Turciei în turneul masculin”, a declarat pentru agenţie Antrenorul Emerit Mihail Ciudin. „Peste 300 de participanţi au evoluat într-o singură zi şi a fost cam obositor. Soluţia pe viitor este sau turneul se desfăşoară timp de două zile, sau pe patru tatami”, a remarcat antrenorul celui mai bun judocan moldovean Denis Vieru, Veaceslav Bacal, care a oficiat la această competiţie.

Supervizorul turneului a fost arbitrul de onoare al Federației Internaționale de Judo Alexander Iatskevitch, director al departamentului arbitraj al Uniunii Europene de Judo. El a intervenit în câteva cazuri pe parcursul turneului, corectând erorile de arbitraj comise.

La turneu au venit și sportivi din Magadan (Rusia) unde activează doi din foștii elevi ai lui Vasile Luca, Ghenadie Boicenco și Anatol Cotov. “Ne gândim să revenim acasă. Analizăm variantele posibile”, s-a confesat Ghenadie Boicenco, premiant la Europenele de juniori, originar din Marianovca (Ştefan Vodă).

De asemenea din Rusia (Moscova) a sosit şi Alexandru Popov, un alt elev al lui Vasile Luca, campion de tineret al Uniunii Sovietice la judo. “Am venit de data aceasta singur, fără elevii mei. Am dorit, pur şi simplu, să revăd Moldova, să fiu prezent la turneu şi să ne amintim împreună despre Vasile Luca cu foştii mei colegi”, a spus el.

Turneul a fost onorat de prezenţa mai multor VIP-uri: ministrul de Interne Pavel Voicu, primarul Chişinăului Ion Ceban, secretarul de stat pe domeniul sportului la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării Ion Gheorghiu, preşedintele de onoare al Federaţiei de Judo din Moldova Veaceslav Manolachi, preşedintele în exerciţiu al Federaţiei de profil Andrei Golban. Competiţia a reunit 321 sportivi din 11 ţări.

Vasile Luca și-a început activitatea de antrenor la asociația ”Moldova”, unde a activat în perioada 1967-1971 după care s-a transferat la Liceul Republican cu Profil Sportiv și a muncit până la ultima suflare. S-a stins din viața în incinta instituției. I-a educat pe campionii Uniunii Sovietice de tineret la sambo Anatol Canonic şi Alexei Savinov, campionii URSS la judo (tineret) Mihail Vdovicenco, Alexandru Popov, campionii europeni la judo (tineret) Valeriu Corlăteanu şi Ilie Stratan. Valeriu Corlăteanu este primul și unicul judocan moldovean campion al Uniunii Sovietice. În colaborare cu Constantin Mereacre şi Victor Gorobeţ, i-a pregătit pe Victor Bivol, medaliat la Europene şi Mondiale, Nicolae Belocosov, premiant la Europene. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării