Record european la Cahul: Ion Badanev, triplu campion național la haltere
Orașul Cahul a devenit, timp de două zile, capitala halterelor din Republica Moldova. Aproximativ 80 de sportivi au concurat pentru titlul de campion național, în 16 categorii de greutate, atât la masculin, cât și la feminin. În premieră, au fost acordate medalii pentru ambele stiluri, smuls și aruncat, precum și la total.
Foto: moldova1.mdÎn categoria de până la 71 de kilograme, Ion Badanev a cucerit trei medalii de aur și a reușit performanța competiției. Cu un rezultat de 162 de kilograme la exercițiul aruncat, sportivul a stabilit un nou record european la tineret, categoria „sub 20 de ani”, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Mă simt împlinit, însă în aceeași măsură trebuie să muncesc în continuare. Este o competiție importantă pentru mine. Sunt mulțumit de felul cum am evoluat”, a declarat Ion Badanev.
Pe locul doi în aceeași categorie s-a clasat Dan Betca.
Trei medalii de aur a obținut și Daniel Lungu, în categoria de 65 de kilograme.
„Am dorit să demonstrez de ce sunt în stare. Mai am mult de lucrat. Mai sunt două luni până la Campionatele Europene și mai am timp să-mi îmbunătățesc rezultatele”, a subliniat sportivul.
Alți favoriți care au cucerit câte trei medalii de aur în categoriile lor au fost Marin Robu, Tudor Bratu, Tudor Ciobanu și Iulian Betca.
La feminin s-au evidențiat Gabriela Danilov, Alexandrina Ciubotaru, Ecaterina Grabucea și Alina Popescu.
Președintele Federației de Haltere din Republica Moldova, Antonio Conflitti, a menționat importanța organizării competițiilor în teritoriu.
„Dorim să fim prezenți în teritoriu, mai ales în școli strategice, așa cum este cazul orașului Cahul. Școala de haltere este renumită prin discipolii săi și cred că pe viitor vom mai veni aici”, a declarat oficialul.
Campionii naționali vor reprezenta Republica Moldova la Campionatele Europene de haltere, care se vor desfășura în orașul georgian Batumi, în perioada 19 – 26 aprilie.