main logo
319

Putin, despre Euro 2020: Rusia va face tot ca să nu dezamagească UEFA

Rusia va face "tot posibilul ca să nu dezamăgească" UEFA la Campionatul European de fotbal din 2020, a asigurat miercuri preşedintele Vladimir Putin, a cărui ţară riscă să fie exclusă patru ani din sportul internaţional din cauza unui scandal de dopaj.

Putin, despre Euro 2020: Rusia va face tot ca să nu dezamagească UEFA

"Vom face totul pentru a nu vă dezamăgi pe dumneavoastră, pe jucători şi pe suporteri", a declarat Putin la întâlnirea cu preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, la Sankt Petersburg, oraş care va găzdui mai multe meciuri din cadrul competiţiei, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

Ceferin a felicitat Rusia pentru că a organizat "perfect" Cupa Mondială 2018. El a adăugat că este "sigur'' că Rusia este capabilă să organizeze evenimente (sportive) majore, dând de înţeles că EURO 2020 nu ar fi vizat de sancţiunile recomandate de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).

Comisia de revizuire a conformităţii (CRC) a acuzat luni Rusia că a făcut să dispară "sute" de rezultate ale unor controale antidoping suspecte din fişierele sale transmise AMA la începutul anului, un ultim episod al unui amplu scandal de "dopaj instituţionalizat" care a izbucnit în 2015.

Comitetului executiv al AMA, ce se va reuni pe 9 decembrie, i-a fost recomandat de CRC, printre alte măsuri, să i se interzică Rusiei să candideze la organizarea unor evenimente sportive internaţionale.

Un responsabil al AMA a asigurat pentru AFP că EURO 2020 nu este vizat de sancţiunile recomandate, competiţia nefiind "un 'major event' şi niciun campionat mondial".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării