Povestea judocanului Adil Osmanov: Mulți mă întreabă dacă mă simt moldovean
Unul dintre cei mai buni judocani, Adil Osmanov, ne duce faima țării în întreaga lume. Însă puțini știu detalii despre viața sa.
Mama sportivului este din Moldova, iar tatăl din Azerbaidjan. Adil Osmanov a început să practice sportul la Moscova, iar primele lupte au fost tot în Federația Rusă, transmite Știri.md.
„Părinții mei s-au întâlnit în Rusia. Mama lucra acolo, tata la fel. În anul 2017 am decis să lupt pentru Moldova. Am trăit doi ani la cămin, la Olimpia, în timp ce părinții mei erau încă la Moscova. La început era foarte greu, mă refer la adaptare, dar am fost primit bine de băieți. La început frații Buiuc au fost antrenorii mei, dar la moment e Valeriu Duminică. Am avut tentative să lupt și pentru Azerbaidjan, dar nu, am ales Moldova”, a declarat Adil într-un interviu pentru realmedia.md.
Actualmente, judocanul este stabilit definitiv în Republica Moldova, alături de mama sa. Cu părere de rău, tatăl lui a decedat acum un an.
„Tata dacă era în viață sunt sigur că ar fi fost mândru de mine. Tata era bolnav de mult timp și din păcate l-am pierdut. Mai am o soră și un frate, ei tot fac judo. Mulți mă întreabă dacă mă simt moldovean sau azer. Eu nu vreau să răspund la această întrebare ca să nu supăr pe nimeni, dar când am câștigat titlul de la Linz, Grand Prix și răsuna imnul Moldovei, am simțit că totuși sunt moldovean, aveam emoții, eram mândru pentru țara mea”, a mai spus Adil.
În cadrul interviului, sportivul a spus că nu uită că rădăcinile lui se trag și din Azerbaidjan. La Baku are rude și în Hacimaz la fel. Tatăl său acolo s-a născut.
„Eu nu uit că în mine este o parte din Azerbaidjan. Mama a trăit câțiva ani acolo. Mama mea este din Drochia și acolo merg, am rămas doar cu bunelul, pe care îl iubesc, este mândru de mine, mă sună la fiecare competiție și chiar plânge pentru fiecare victorie a mea”, a mai spus judocanul.
Adil Osmanov, angajat al Inspectoratului General de Carabinieri, a adus glorie Moldovei, câștigând cu determinare și talent turneul Grand Prix din Austria. Datorită victoriei, țara noastră se află pe locul VI, conform numărului de puncte, din circa 80 de țări participante la campionatul din Austria.
Osmanov mai are în palmares o medalie de bronz de la Linz 2023, alta tot de bronz de la Campionatul European (U-23) la Judo, care s-a desfășurat în perioada 28-29 octombrie 2022, în orașul Sarajevo, Bosnia-Herțegovina, și o medalie de bronz de la Grand Prix-ul Austriei, obținută în mai 2023.
Acum, judocanul a mai câștigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce l-a învins pe italianul Manuel Lombardo. Sportivul moldovean, categoria de 73 kg, s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, după ce a obținut trei victorii în fața adversarilor săi.