main logo
10673

O tânără din Ungheni, surprinsă în rochie de mireasă la un meci de fotbal

Echipa Unirea Cetireni a câștigat Cupa raionului Ungheni, după ce a învins în finală formația FC Măcărești cu scorul de 3-1.

Tânără din Ungheni, surprinsă în rochie de mireasă la un meci de fotbalFoto: fmf.md

Jucătorul învinșilor, Constantin Postică (90 de minute pe teren în finală) a venit la meci împreună cu mireasa! După partidă, jucătorii de la ambele echipe au mers la nunta colegului lor, transmite Știri.md.

Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, după ce a condus cu 1-0, FC Măcărești s-a văzut învinsă cu 3-1 de către favorita competiției, Unirea Cetireni. 

Unghenenii s-au adunat cu mic și mare în tribunele stadionului municipal din localitate. 

Mulți dintre ei au serbat duminică Ziua Orașului sau Hramul, cum se spune în popor. Circa 1.500 de spectatori au fost prezenți în tribune. Printre ei s-au aflat reprezentanții conducerii raionului și ai Federației Moldovenești de Fotbal.

Petru Langa, președintele ARF Ungheni, a înmânat Cupa raionului echipei învingătoare, Unirea Cetireni, care a fost susținută frenetic pe toată durata partidei de o galerie formată din 20 de copii, veniți organizat cu autocarul din sat.

La competiția din acest an pentru Cupa raionului Ungheni au participat 14 echipe.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării