13 octombrie, 18:38
240
0
O federație sportivă acuză Comitetul Olimpic de nereguli. Replica lui Juravschi
13 octombrie, 18:38
240
0

Federaţia Sportivă Naţională de Arte Marţiale Mixte din R. Moldova, precum şi reprezentanţii ai altor şase federaţii sportive sunt nemulţumiţi de conducerea Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOS).

Federațiile consideră necesară înlocuirea conducerii CNOS, transmite Știri.md.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag, preşedintele Federaţiei, Pavel Pocatilov, a calificat anularea adunării generale a CNOS programată pentru 30 octombrie, în cadrul căreia urma să se desfăşoare alegerea unei noi conduceri, drept o încălcare a drepturilor membrilor Comitetului.

"Membrii comitetului executiv actual, condus de preşedintele Nicolae Juravschi, sunt interesaţi să rămână în funcţii, pentru care primesc salarii", a spus el.

Rectorul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (USEFS), Veaceslav Manolachi, a menţionat că "atunci când membrii Comitetului l-au nominalizat pe Ivan Gheorghiu şi alte persoane pentru funcţia de preşedinte, membrii comitetului executiv au decis să amâne adunarea generală".

De asemenea, membrii Comitetului intenţionau să discute la şedinţă despre necesitatea construirii unei baze olimpice care să le permită sportivilor să se antreneze în R. Moldova şi, în acelaşi timp, să faciliteze sosirea echipelor străine în diverse cantonamente.

Dacă lucrurile nu se vor urni din loc, federaţiile sportive nu au exclus faptul că vor merge în instanţă de judecată.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter