sporter Logo
main logo
main logo
377

Naționala Moldovei la fotbal va juca astăzi un meci amical cu echipa Ciprului

Naționala de fotbal a Republicii Moldova dispută, în această seară al doilea meci din 2026. „Tricolorii” joacă un amical cu reprezentativa Ciprului, la Nicosia.

Naționala Moldovei la fotbal va juca astăzi un meci amical cu echipa CipruluiImagine simbol

Înainte de fluierul de start, selecționerul Lilian Popescu a exprimat dorința ca jucătorii săi să fie mai organizați pe teren și să-și păstreze poarta intactă, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Lilian Popescu, selecționer, naționala de fotbal a Republicii Moldova: „Avem aceleași sarcini: să fim organizați la toate capitolele, să fim mai echilibrați în toate fazele de tranziție și să avem mai multă luciditate la finalizare. Evident, nu vrem să încasăm goluri”.

Până acum, Republica Moldova și Cipru s-au mai întâlnit doar de două ori. În 2011, „tricolorii” au fost învinși cu 3 la 2, dar în 2024 s-au revanșat, impunându-se cu același scor. Victor Bogaciuc a făcut atunci diferența de scor pe stadionul „Zimbru”.

Lilian Popescu, selecționer, naționala de fotbal a Republicii Moldova: „Nu pot spune că suntem favoriți. Noi suntem unde suntem. Sarcina este să nu rămânem unde suntem în prezent”.

Meciul cu Cipru este al doilea în 2026 pentru naționala pregătită de Lilian Popescu. Cu patru zile în urmă, la Chișinău, „tricolorii” au jucat cu Lituania și au cedat cu 0 la 2.

Emil Tîmbur, portar, naționala de fotbal a Republicii Moldova: „Vrem să demonstrăm că acea partidă nu a fost cea mai bună din punct de vedere fotbalistic. Vom face tot posibil pentru a obține un rezultat pozitiv”.

Partidele amicale cu Lituania și Cipru fac parte din pregătirea „tricolorilor” pentru Liga Națiunilor. Echipa a fost repartizată în Grupa C3, alături de reprezentativele din Kazakhstan, Slovacia și Insulele Feroe. Această campanie se va desfășura în toamnă. Până atunci, naționala Republicii Moldova va mai disputa două partide de verificare în iunie. Una dintre adversare va fi Armenia.

tvrmoldova.md
Publicitatea ta poate fi aici