Naționala de futsal a Moldovei se pregătește pentru Campionatul European
Echipa națională de futsal a Republicii Moldova se pregătește de debutul în preliminariile Campionatului European din 2026. „Tricolorii” vor juca în deplasare cu reprezentativa similară a Slovaciei miercuri.
Selecționerul Vladimir Vusatîi a convocat 14 jucători pentru prima partidă. Nouă dintre ei sunt legitimați la campioana națională, echipa Clic-Media Chișinău. Naționala Republicii Moldova este optimistă și gata să lupte cu reprezentativa Slovaciei pentru cele trei puncte, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Echipa adversă este mai bine clasată în topul mondial, dar asta nu înseamnă că suntem intimidați. Înaintea meciului șansele sunt 50 la 50, așa a fost și va fi mereu. Sunt convins că băieții vor fi responsabili și vom obține un rezultat bun”, afirmă selecționerul Vladimir Vusatîi.
„Este un adversar foarte puternic. De-a lungul anilor am jucat de cinci ori cu ei. Îi studiem, îi știm foarte bine. Ultimul meci cu ei, în deplasare, am scos o remiză. Fiecare meci va fi foarte important”, spune jucătorul Sergiu Tacot.
„În futsal nu contează atât de mult clasamentul, ci echipa care marchează mai multe goluri și este mai bine organizată. O să dăm totul pe teren și sperăm să ne iasă bine”, spune jucătorul Constantin Burdujel.
„Avem totul necesar ca să mergem în Slovacia și, de ce nu, să ne întoarcem victorioși de acolo”, adaugă jucătorul Iulian Cojocaru.
În afară de Republica Moldova și Slovacia, în grupa preliminară mai sunt Polonia și Turcia. Fiecare echipă va juca cu fiecare câte două meciuri, acasă și în deplasare.
„Și în Polonia, și în Slovacia sunt campionate în care participă doar cluburi profesioniste. Cu toate acestea, trebuie să ne punem obiectiv maxim în această grupă. Echipa mea mereu a dat dovadă de caracter și o vom face și în aceste preliminarii”, spune Vladimir Vusatîi.
„Fiecare echipă națională a progresat, Turcia, dar mai ales Polonia și Slovacia, care au participat și la Europene. Ne va fi foarte greu, dar suntem bine motivați și pregătiți”, afirmă Sergiu Tacot.
Meciul Slovacia - Republica Moldova se va juca miercuri, 18 decembrie, în orașul Lučenec. Celelalte partide sunt programate pentru anul viitor, între februarie și aprilie. La turneul final al Campionatului European se vor califica doar câștigătoarele celor 10 grupe preliminare. Opt echipe clasate pe locul doi cu cele mai bune rezultate vor evolua la baraj.