Naționala de fotbal U-15 remizează în cel de-al doilea meci din cadrul „Torneo delle Nazioni”
Naționala Moldovei de fotbal U-15 a remizat cu selecționata Muntenegrului, scor 1-1, în cel de-al doilea meci din cadrul turneului internațional „Torneo delle Nazioni”, desfășurat în Italia, Austria și Slovenia.
Foto: IPNReprezentativa Muntenegrului a deschis scorul în minutul 2 al partidei, prin Aleksandar Jovanović, însă „tricolorii” au egalat patru minute mai târziu, prin Alexandru Gafeli, stabilind scorul final. Meciul s-a disputat în două reprize a câte 35 de minute, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Anterior, în primul meci din cadrul turneului, selecționata Moldovei a cedat în fața naționalei Macedoniei de Nord, scor 0-3. Golurile au fost marcate de Mabin Mustafa, Kalin Avramoski și Amar Neziri.
„Tricolorii” urmează să dispute următorul meci miercuri, de la ora 16:30, contra selecționatei Cehiei. Partida va avea loc pe stadionul Pier Giovanni Mecchia din Portogruaro, Italia.