main logo
593

Naționala cu care va juca Moldova după eșecul cu Andorra

Naționala de fotbal a Moldovei a ajuns pe ultimul loc în grupa H a preliminariilor Campionatului European din 2020.

Naționala cu care va juca Moldova după eșecul cu AndorraFoto: fmf.md

Asta după ce echipa antrenată de Semen Altman a cedat cu 0-1 pe terenul Andorrei, care a obținut prima victorie din istorie în calificările pentru Euro și a treia într-un meci oficial, transmite Știri.md cu referire la IPN.

În minutul 55, Radu Gînsari a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, iar opt minute mai târziu gazdele au marcat din singurul corner care l-au avut în acest meci. Complet demarcat, Marc Vales a înscris din centrarea lui Marc Pujol.

Altman a folosit următorii jucători: Koșelev, Reabciuk, Posmac, Prepeliță, Graur, Ioniță, Mihaliov (Dedov 72), Cebotaru, Suvorov, Gînsari, Boiciuc. Înaintea acestei partide, mai mulți jucători au refuzat să vină la echipa națională, printre care Carp, Cociuc și Ambros.

Moldova are doar trei puncte la activ după 7 meciuri și va juca pe 14 octombrie la Chișinău împotriva Albaniei, care acumulează nouă puncte. Lidere sunt Turcia și Franța, cu câte 18 puncte.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării