main logo
370

Moldoveanul Nicolae Tanoviţchii a câştigat Turul Ţinutului Secuiesc

Moldoveanul Nicolae Tanoviţchii (Team Novak) s-a impus la ediţia a 12-a a celei mai vechi competiţii autohtone din calendarul UCI. El a fost urmat în clasamentul general de colegii săi de la gruparea harghiteană, ucrainienii Oleksandr Prevar şi Andrii Bratashchuk.

Moldoveanul Nicolae Tanoviţchii a câştigat Turul Ţinutului Secuiesc

Moldoveanul Nicolae Tanoviţchii (Team Novak) s-a impus la ediţia a 12-a a celei mai vechi competiţii autohtone din calendarul UCI, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

El a fost urmat în clasamentul general de colegii săi de la gruparea harghiteană, ucrainienii Oleksandr Prevar şi Andrii Bratashchuk. "Sunt foarte fericit. 

Este un succes important pentru echipă şi pentru mine. Nu e însă prea mult timp de sărbătorit, urmează în curând Turul României şi ne dorim un rezultat bun. Vor fi concurenţi şi echipe mai puternice acolo, dar sper la o clasare pe podium", a precizat Nicolae Tanoviţchii. 

Ultima etapă din Turul Ţinutului Secuiesc, un circuit de 145 kilometri în jurul oraşului Miercurea Ciuc, a produs însă o surpriză. Stelistul Valentin Pleşea (24) a obţinut primul său succes UCI din carieră. 

El a profitat de faptul că cicliştii de la Team Novak au stat la cutie în pluton pentru a conserva avantajul consistent din primele zile şi a reuşit o evadare spectaculoasă. 

El a fost urmat în clasament de un alt tânăr rutier autohton, Vlad Dobre (22 ani) de la MS Tina Focus. Cel mai bine clasat rutier român în clasamentul general a fost stelistul Daniel Crista (locul5). "E o victorie foarte importantă pentru moralul meu deoarece în anii trecuţi abia terminam cursa. 

Ne dă totodată încredere că putem obţine un succes de etapă şi în Turul României", a spus entuziasmat ploieştenul Pleşea după primul său succes internaţional. "E un rezultat bun, mi-am atins obiectivul de a câştiga o etapă. 

În Turul României îmi doresc la fel un succes de etapă şi o clasare pe podium în clasamentul general. 

Lucrurile evoluează ok la Steaua, sper să se investească mai mult în viitor şi să tindem să devenim o echipă continentală deoarece nu îmi mai doresc să plec pe afară să îmi caut alternative", a precizat Daniel Crista, cel mai bun român din Szeklerland Tour pentru al doilea an consecutiv Primul succes la individual din istorie pentru Team Novak 

Rezultatul constitutie prima victorie la invididual pentru ciucani în istoria de 12 ani a competiţiei şi o triplă istorică echipa singurului campion paralimpic din istoria României. 

Deşi nu a concurat în premieră la competiţia de casă, Eduard Novak se poate declara un manager şi totodată un preşedinte de federaţie fericit deoarece evoluţia cicliştilor români a fost una încurajatoare în perspectiva Turului României din septembrie. 

"Am obţinut aproape tot ce puteam spera. Le mulţumesc băieţilor pentru profesionalism. Au stat patru săptămâni în cantonament la munte la Harghita Băi, unde au avut dietă şi antrenamente dure, dar au muncit din greu pentru acest obiectiv. Urmează acum Turul Ungariei şi Turul Bulgariei, două competiţii puternice în perspectiv Turului României.  Sunt un preşedinte fericit de federaţie pentru cele două victorii româneşti de etapă. 

Cu o atitudine pozitivă, aceşti băieţi pot face minuni", a precizat Eduard Novak, cvintuplu campion mondial. Clasamentul pe echipe: tricoul negru Salvator 1. Team Novak (România) 52:32:17 2. Destil Parkhotel Valkenburg (Olanda) 52:48:20 3. Epronex Bike (Ungaria)  53:01:31 Tricouri individuale Oleksandr Prevar (Team Novak) - cel mai bun căţărător (tricoul argintiu Csikszereda) Alex Molenaar  (Destil) - cel mai bun tânăr rutier  U23 (tricoul albastru Tuşnad) Daniel Crista (CSA Steaua) - cel mai bun român (tricoul galben Ciuc Radler) Gergely Kiss (Epronex Bike) - cel mai bun ungur (tricoul verde Agenţia Maghiară de Turism) Nicolae Tanoviţchii - clasamentul general (tricoul portocaliu-negru ING Service) Andrii Bratashchuk (Team Novak) - clasamentul pe puncte (tricoul roşu-negru Szklerland)


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării