main logo
1723

Moldova se mândrește cu noi campioni mondiali la kickboxing

Republica Moldova se mândrește cu noi campioni mondiali la kickboxing! Tânărul Popa Petru, în vârstă de doar 12 ani, a câștigat titlul mondial la categoria de 37 kg, iar colegul său de echipă, Busuioc Constantin, de 14 ani, a obținut aceeași distincție la categoria de 48 kg.

Moldova se mândrește cu noi campioni mondiali la kickboxingFoto: RealMedia

Cei doi sportivi, antrenați de Nadejda Canțîr la filiala Hîrtop a școlii sportive deschisă de însăși antrenoarea acestora, au făcut parte dintr-un lot de aproape 50 de sportivi care au reprezentat țara la campionatul mondial desfășurat în Italia, transmite Știri.md cu referire la realmedia.md.

Evenimentul a reunit nu mai puțin de 1.400 de sportivi din întreaga lume, competiția fiind extrem de strânsă și intensă. Elevii Nadejdei Canțîr au concurat la diverse stiluri de luptă, printre care box, K1 și kickboxing, obținând rezultate remarcabile.

Antrenoarea Nadejda Canțîr a declarat că fiecare succes al echipei sale este o realizare personală: „Motivația mea de a fi o antrenor mai bună ca ieri provine din dorința de a inspira și a susține echipa mea. Vreau să creez un mediu în care fiecare sportiv să se simtă valorizat și încurajat să își depășească limitele. Fiecare pas înainte al echipei este o realizare personală, iar misiunea mea este să contribuie la creșterea și succesul fiecărui membru al echipei.”

Aceste titluri mondiale confirmă talentul și munca asiduă depusă de acești tineri sportivi și de echipa lor de antrenori, oferind un exemplu de determinare și perseverență pentru întreaga comunitate sportivă din Republica Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării