main logo
835

Michael Jordan se îmbogățește pe zi ce trece după transferul lui Leo Messi la PSG

Mutarea lui Leo Messi (34 de ani) la PSG a produs frenezie în rândul suporterilor grupării din capitala Franței, iar tricourile cu numele starului argentinian se vând ca pâinea caldă.

Averea lui Michael Jordan crește după transferul lui Leo Messi la PSGFoto: Profimedia

Brand-ul Air Jordan, care-i aparține fostului baschetbalist de la Chicago Bulls, în colaborare cu Nike, produce echipamentul celor de la PSG începând din sezonul 2019/2020, transmite Știri.md cu referire la Hotnews.ro.

Astfel, legenda din NBA primește 5% din fiecare tricou vândut de clubul parizian, iar sosirea lui Leo Messi la Paris este o ”binecuvântare” pentru Michael Jordan.

Potrivit Marca, până în acest moment s-au vândut tricouri cu numele lui Messi în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro, iar șase dintre acestea vor intra în contul lui Michael Jordan. Pe măsură ce zilele vor trece, sumele vor crește, iar fostul baschetbalist își va rotunji din conturile după pierderea pe care a suferit-o din cauza pandemiei.

Leo Messi nu a fost inclus în lotul pentru meciul pe care PSG l-a disputat împotriva lui Strasbourg, 4-2. Argentinianul, alături de celelalte achiziții răsunătoare, a fost prezentat pe Parc des Princes, în fața a peste 40 de mii de suporteri.

”Bună seara! A fost o săptămână specială pentru mine. Mulțumesc tuturor. Sunt foarte fericit că am venit aici. Sper să fac un sezon minunat, abia aștept să joc!”, au fost cuvintele argentinianului, în timp ce suporterii lui PSG au creat o atmosferă ca pe La Bombonera.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării