main logo
457

Memorialul la joc de dame Iosif Funk a adunat circa 100 de participanți

Ediția din anul curent a memorialului ”Iosif Funk”” la joc de dame, desfășurată la Clubul republican de șah și joc de dame, a reunit circa o sută de participanți, au informat miercuri surse din cadrul federației naționale de profil.

Memorialul la joc de dame Iosif Funk a adunat circa 100 de participanți

”Este pentru prima oară când turneul a adunat atât de mulți participanți din diferite localități ale țării: Tighina, Ungheni, Slobozia, Comrat, Ceadâr-Lunga ș.a. Este un însemn că jocul de dame se bucură de popularitate”, a declarat astăzi pentru agenție secretarul federației, Greta Sturza, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Competiția s-a desfășurat în două categorii de vârstă. În prima, cea mai competitivă, câștigător a devenit maestrul sportului Denis Dudco din Tighina, multiplu premiant al campionatelor naționale, care a totalizat 14 puncte. Locul doi i-a revenit marei maestre internaționale Elena Scovitina (12 puncte), multiplă campioană europeană și mondială. Pe locul trei s-a situat Mihail Damaschin din Tighina, care a totalizat 11 puncte.

În concursul jucătorilor în vârstă de până la 10 ani pe primul loc s-a plasat Eva Erighina din Comrat, care a adunat 12 puncte. Câștigătoarea a fost cea mai tânără participantă la competiție - ea are doar 6 ani.

Pe locul doi s-a clasat Serghei Chemencel (Ceadâr-Lunga), care a acumulat 11 puncte. Pe poziția a treia din top s-a situat Maria Mîndru (Slobozia), care a totalizat de asemenea 11 puncte, dar a avut un coeficient inferior ocupantului locul doi.

Ediţia din anul curent a fost a șasea la număr. Turneul este dedicat memoriei Antrenorului Emerit Iosif Funk, care a educat o pleiadă de jucători valoroşi cu renume mondial, printre care figurează campionul Uniunii Sovietice Ion Dosca, campion mondial, versiunea universală, Elena Scovitina, multiplă campioană europeană şi mondială.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării