20 iunie, 18:20
389
1
Mario Corso, legenda lui Inter Milano, a murit la 78 de ani
20 iunie, 18:20
389
1

​Mario Corso, jucătorul de legendă al echipei Inter Milano din anii '60, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 78 de ani.

''Mario Corso, eternul nostru campion, a încetat din viaţă. Cu piciorul său stâng a fermecat o lume întreagă într-o echipă care a marcat o eră'', a scris Inter pe contul de Twitter, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

În perioada petrecută la Inter, din 1957 până în 1973, Corso a jucat în 502 meciuri, marcând 94 de goluri, câştigând de patru ori titlul în Serie A, două cupe europene şi două Intercontinental Cup.

Şi-a încheiat cariera la Genoa, unde a evoluat pentru două sezoane.

A avut 23 de selecţii la prima reprezentativă a Italiei pentru care a înscris 4 goluri. Ulterior, a fost antrenor, în special la echipe de tineret.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter