main logo
1096

Maria Sharapova a fost huiduită şi fluierată la Australian Open

Numărul 30 mondial, Maria Sharapova, a fost huiduită şi fluierată pentru o bună parte a meciului cu Ashleigh Barty, spectatorii taxând-o pentru tertipurile clasice.

Maria Sharapova a fost huiduită şi fluierată la Australian Open

Rusoaica s-a înclinat în faţa favoritei publicului, scor 6-4, 1-6, 4-6.

Numărul 30 mondial, „Masha" a părut în formă la turneul de la Melbourne, astfel că avea aşteptări mari de la disputa cu Barty, chiar dacă aceasta din urmă e în mare formă, transmite Știri.md cu referire la Digisport.ro.

Rusoaica a câştigat primul set, însă sportiva din Australia a revenit spectaculos. În ciuda faptului că Sharapova s-a folosit de toate armele din arsenal pentru a o scoate din ritm pe adversară.

Sharapova a cerut pauză de toaletă şi a întârziat extrem de mult, a fost avertizată pentru "time violation" şi a încercat prin toate mijloacele să o enerveze pe opozantă. Dacă în general astfel de lucruri sunt tolerate de spectatori, de această dată în faţa Mariei se afla o favorită a publicului.

Ca atare, Sharapova a suferit un tratament dur din partea fanilor din tribună: a fost fluierată, huiduită, fanii bucurându-se ca pe un stadion de fotbal la dublele greşeli comise.

Întrebată pe marginea celor întâmplate pe teren la conferinţa de presă, Sharapova a încercat să evite subiectul.

„Ce vreţi să vă răspund la această întrebare?", a întrebat Sharapova, când a fost chestionată pe marginea fluierăturilor. „Adevărul, evident", a venit replica jurnalistului, care a venit apoi cu o întrebare de sprijin: „Te-au afectat în vreun fel huiduielile?". Sharapova a făcut o pauză lungă şi a spus „Cred că e o întrebare foarte prostească". Ulterior, deşi ziariştii au insistat, rusoaica a refuzat să discute pe această temă.

În sferturile de finală, Barty, cap de serie numărul 15, o va întâlni pe Petra Kvitova, care a învins-o fără probleme pe Anisimova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării