Mândria Moldovei: Cine sunt cei cinci olimpici la proba de atletism
Andrian Mardare, Zalina Marghieva, Serghei Marghiev, Alexandra Emilianov și Dimitriana Bezede sunt cei cinci sportivi care vor concura la proba de atletism pentru a reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris.
Andrian Mardare va participa la competiția de aruncare a suliței. Sportivul va participa pentru prima dată la Jocurile Olimpice, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Zalina Marghieva merge la JO pentru a cincea oară consecutiv. În anul 2016, la Rio de Janeiro, a obținut locul cinci la aruncarea ciocanului.
Serghei Marghiev a mai concurat la JO în anul 2012, 2016, când s-a clasat pe locul 10, și în 2021. Sportivul participă, la fel ca și Zalina, la proba de aruncare a ciocanului.
Alexandra Emilianov merge pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, unde va arunca discul. Recordul său personal este de 64,42 metri.
Dimitriana Bezede aruncă greutăți și se mândrește cu un record personal de aproape 19 metri. A participat anterior la Jocurile Olimpice din 2016 și din 2021.
Proba de atletism de la Jocurile Olimpice reprezintă un set de evenimente sportive care includ diverse discipline de alergare, sărituri și aruncări. Atletismul este unul dintre cele mai vechi sporturi din cadrul Jocurilor Olimpice, iar aceste probe sunt concepute pentru a testa abilitățile fizice de bază ale sportivilor, cum ar fi viteza, rezistența, forța și coordonarea.