main logo
484

Luptătorul Victor Ciobanu a devenit vicecampion mondial, la Budapesta

Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a cucerit medalia de argint la Campionatului Mondial de la Budapesta.

Luptătorul Victor Ciobanu a devenit vicecampion mondial, la Budapesta

Sportivul născut în satul Vărvăreuca, raionul Floreşti a obținut 4 victorii în limitele categoriei de greutate 60 kg, împotriva lui Erik Torba (Ungaria), Etienne Kinsinger (Germania), Sailike Walihan (China) și Kristian Fris (Serbia). 

În ultimul act, Victor Ciobanu a fost învins de rusul Sergey Emelin, cu 1-10, transmite Știri.md cu referire la Radiochisinau.md.

Aceasta este a doua medalie pentru luptătorii de stil greco-roman din R. Moldova la un Campionat Mondial de seniori în ultimii 23 de ani. 

În 2016, Daniel Cataraga (cat. 71 kg) a devenit, la fel, vicecampion mondial, iar până atunci singurul luptător la greco-romane care a urcat pe podium a fost Serghei Mureiko, medaliat cu argint la campionatele mondiale din 1993 și 1995.

În 2014, Victor Ciobanu a cucerit prima medalie pentru Moldova la Europenele de lupte greco-romane după o pauză de 18 ani. În Finlanda, el s-a ales cu medalia de argint.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării