8 septembrie, 14:22
173
0
Kylian Mbappe, depistat pozitiv cu COVID: PSG a ajuns la 7 infectați
8 septembrie, 14:22
173
0

Kylian Mbappe (21 de ani), starul celor de la Paris Saint-Germain, a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Tânărul atacant a fost testat înaintea meciului dintre Franța și Croația, programat marți, în Liga Națiunilor, iar rezultatul a fost pozitiv, scrie France Football, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.

Sursa citată adaugă că Mbappe este asimptomatic și a fost exclus din lotul pentru meciul cu Croația.

Kylian Mbappe a fost pe teren în urmă cu doar două zile, la meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor, scor 1-0. Fotbalistul lui PSG a fost autorul unicului gol de la Stockholm.

În aceste condiții, PSG a ajuns la șapte cazuri de COVID-19. Înainte lui Mbappe, au mai fost testați pozitiv Neymar, Icardi, Di Maria, Paredes, Navas și Marquinhos.

Cel mai probabil, debutul campioanei Franței în noul sezon din Ligue 1 se va amâna din nou. Inițial, PSG trebuia să dispute meciul cu Lens la data de 29 august, însă a fost amânat pentru 10 septembrie, având în vedere că formația pregătită de Thomas Tuchel a disputat finala Ligii Campionilor, contra lui Bayern Munchen, scor 0-1.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter