main logo
730

Judocanul Adil Osmanov e portdrapelul Moldovei la Jocurile Mondiale Universitare

Lotul național universitar al Republicii Moldova a primit astăzi drapelul de stat, pe care judocanul olimpic Adil Osmanov îl va purta solemn la Jocurile Mondiale Universitare din Germania, în perioada 16-27 iulie. Delegația este formată din 31 de tineri sportivi, care vor reprezenta țara la nouă discipline, inclusiv gimnastică ritmică, o premieră pentru Republica Moldova.

Adil Osmanov e portdrapelul Moldovei la Jocurile Mondiale UniversitareFoto: IPN

Ceremonia s-a desfășurat în prezența ministrului educației și cercetării, Dan Perciun, care a înmânat drapelul și a subliniat amploarea competiției. Demnitarul a menționat că la această ediție sunt așteptați peste 8 500 de sportivi și oficiali din peste 150 de țări, iar sportivii moldoveni vor continua o tradiție de excelență începută în 1995, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Prin efortul, ambiția și sacrificiul vostru, urmați o tradiție de excelență și perseverență. Sportul din Republica Moldova în ultimii ani cunoaște noi culmi și voi sunteți parte din acest proces de modernizare și de creștere”, a declarat ministrul.

Dan Perciun a îndemnat delegația la rezultate cât mai bune și a promis o primire călduroasă la întoarcere.

Portdrapelul Adil Osmanov, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2024, a exprimat recunoștința pentru încrederea acordată și le-a urat succes colegilor săi: „Pentru mine este o mare onoare să port drapelul și să reprezint țara. Hai Moldova!”.

Secretarul general al Federației moldovenești a sportului studențesc și a veteranilor sportului, Veaceslav Mîrzac, a prezentat componența delegației și a evidențiat susținerea financiară integrală asigurată de Ministerul Educației și Cercetării. Mîrzac a amintit că sportivii vor concura în șase orașe din Germania și a făcut o scurtă trecere în istorie, menționând primele medalii obținute de Republica Moldova la edițiile anterioare.

Lotul va concura la probe de atletism, tir cu arcul, judo, canotaj, natație, tenis de masă, taekwondo, volei pe plajă și, pentru prima dată, la gimnastică ritmică.

Moldova a obținut la Jocurile Mondiale Universitare în total 27 de medalii, dintre care patru de aur, patru de argint și 19 de bronz. La ultima ediție din 2023, desfășurată în China, sportivii moldoveni au câștigat trei medalii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării