Ion Basoc a luat aurul la Grand Prix-ul IBSA de para-judo de la Tbilisi
În perioada 18-19 mai, Capitala Georgiei a găzduit ultimul Grand Prix IBSA înainte de Jocurile Paralimpice. Din echipa națională a Moldovei au făcut parte trei sportivi. Este vorba despre Ina Cernei, Oleg Nemțan și Ion Basoc.
Potrivit Comitetului Paralimpic al Republicii Moldova, Ina Cernei a concurat la categoria de greutate sub 57 kg, Oleg Nemțan (categoria 73 de kg ) și Ion Basoc (categoria peste 90 kg), transmite Știri.md.
Liderul echipei moldovenești, Oleg Crețul, a reușit să se instaleze ferm pe locul doi în clasamentul mondial și a ales să nu participe la turneu.
Ion Basoc a dat dovadă de o tehnică remarcabilă, obținând pentru Republica Moldova o medalie de aur într-un final palpitant, în care l-a depășit pe nr.1 mondial, multiplu campion mondial Wilians de Araujo în doar 10 secunde.
„Din păcate, turneul nu a fost la fel de reușit pentru coechipierii săi”, menționează reprezentanții Comitetului.
Video: Comitetul Paralimpic al Republicii Moldova