Inedit: Patru meciuri neoficiale Moldova-România, uitate în arhive
Duelurile dintre Moldova și România pe terenul de fotbal au o istorie pe cât de interesantă, pe atât de curioasă.

Federațiile de fotbal ale celor două state recunosc oficial doar o parte din meciurile directe. Și numărul partidelor recunoscute oficial diferă: FMF ia în considerare 5 meciuri directe, în timp ce FRF - doar 3, transmite Știri.md.
În realitate, însă, Moldova și România au jucat fotbal la nivel de echipe reprezentative de 9 ori. În 4 dintre aceste partide, una din părți a evoluat fie cu rezervele, fie cu echipa B. FMF prezintă un material exclusiv realizat de cronicarii Sandu Grecu și Andrei Prodan, despre cele 4 partide uitate pe rafturile din arhive.
În primăvara anului 1990 a fost înființată FMF, iar la sfârșitul acelui an organul de conducere al fotbalului moldovenesc a primit invitația Federației Române de Fotbal (FRF) de a disputa două meciuri amicale la Piatra Neamț în compania selecționatei secunde a României.
Pentru România B aceste partide au constituit un bun prilej de pregătire către turneul internațional din India dotat cu Cupa Jawaharlal Nehru. Apropo, frații noștri de peste Prut chiar au câștigat această competiție care a avut loc în perioada 13 – 27 ianuarie 1991. Discipolii lui Florin Halagian și Nicolae Dobrin au jucat în ordine cu India (3-0), URSS (4-1), Zambia (3-1), Ungaria (1-1), China (2-0) și în finală iarăși cu Ungaria (3-1).
Antrenorii reprezentativei noastre Ion Caras (principal) și Anatol Teslev (secund) s-au confruntat cu o serie de probleme la formarea lotului. Sezonul fotbalistic se încheiase cu două luni în urmă și majoritatea fotbaliștilor se aflau în concediu. Componenții echipei Nistru Chișinău erau plecați la un turneu în Israel. N-au putut face deplasarea în România și doi fundași de bază: Alexandru Guzun și Oleg Tverdohlebov.
Astfel, din lot au făcut parte portarul Vasile Coşelev (Zarea Bălți), jucătorii de câmp Ruslan Roic (Nistru Chişinău), Victor Barîşev sr., Alexandr Naumenco, Igor Onilov, Serghei Stroenco (toți de la Tiras Tiraspol), Serghei Alexandrov, Iurie Arcan, Valeriu Catană, Igor Cuciuc, Pavel Kogan, Mihail Pavlov, Vladimir Romaniuc, Anatol Tcaciuc (toți de la Tighina Bender), Ion Munteanu (Speranţa Nisporeni), Sergiu Coşciug (Valeologia Chișinău).
De menționat că Nistru și Tiras evoluau în Liga 1 (a doua divizie valorică) a campionatului URSS. Zarea și Tighina - în Liga 2, Speranța în Divizia A (prima ligă valorică) a campionatului RSSM, iar Valeologia în Liga Superioară a campionatului URSS de minifotbal.
Au făcut deplasarea la Piatra Neamț și trei reprezentanți ai mass-media: Arcadie Zaporojanu (reporter la ziarul „Moldova sportivă”), Alexandru Gheorghiţă (redactor-şef la revista „Fotbal magazin”) şi Nicolae Buceaţchi (comentator sportiv la Televiziunea Naţională).
Ambele întâlniri s-au disputat în condiții climaterice vitrege, pe terenuri cu zăpadă bătătorită.
Primul meci
România B – Moldova 1-0 (0-0).
A marcat: Predatu (90+1, din penalty).
21 decembrie 1990. Piatra Neamţ. Stadion: Ceahlăul-2. Spectatori: circa 20.
Al doilea meci
România B – Moldova 4-1 (2-1).
Au marcat: Tufan (11’), Predatu (44’), Teodorescu (47’, 57’) / S. Stroenco (15’).
23 decembrie 1990. Piatra Neamţ. Stadion: Ceahlăul. Spectatori: circa 300.
Meciul 3
România – Moldova (divizionară) 8-0
Au marcat: 1:0 – Dumitrescu (7), 2:0 – Cadar (21), 3:0 – Badea (45), 4:0 – Constantinovici (52), 5:0 – Pigulea (64), 6:0 – Buia (68), 7:0 – Buia (77), 8:0 – A.Popescu (84 – din penalty).
21 august 1991, Bucureşti, Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, aproximativ 10 000 de spectatori.
Meciul 4
Moldova – România B 3-2 (1-1).
Au marcat: Iu. Scala (8’), Cleşcenco (60’), Kosse (67’ – penalty) / Lazăr (40’), Puşcaş (77’).
1 iunie 1993. Chişinău. Stadion: Republican. Spectatori: circa 9.000.