În 2027, R. Moldova va găzdui în premieră Campionatul Mondial de judo pentru cadeți
R. Moldova va organiza, pentru prima dată, Campionatul Mondial de judo pentru cadeți, competiție care va reuni tineri judokani din întreaga lume. Evenimentul sportiv va avea loc în anul 2027.
Imagine simbolAcordul privind organizarea competiției a fost semnat la Tașkent, Uzbekistan, între președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, și președintele Federației de Judo din Republica Moldova, Andrei Golban, transmite Știri.md.
Ministerul Educației și Cercetării a salutat decizia de a organiza competiția în Republica Moldova și a reafirmat sprijinul instituției pentru buna desfășurare a Campionatului Mondial.
Autoritățile amintesc că, în 2024, Republica Moldova a găzduit în premieră și Campionatul European de judo U-23, eveniment care a reunit sportivi din mai multe țări europene.