main logo
2128

Haos la Paris după victoria PSG. Macron: Vom pedepsi, vom fi necruţători

Sute de mii de oameni au ieșit în străzi în toată Franța și au creat un haos de nedescris, soldat cu două tragedii. Doi tineri, de 17 și 20 de ani, au murit, iar un polițist se află în stare critică la spital.

Haos la Paris după victoria PSG. Macron: Vom pedepsi, vom fi necruţătoriFoto: Profimedia

Haos total la Paris, după ce PSG a câștigat Champions League

În unul dintre momentele regretabile petrecute pe străzile din Franța au fost implicate două tinere, aflate într-o mașină cu parbrizul spart și caroseria serios avariată, care a fost blocată de câțiva zeci de suporteri, transmite Știri.md cu referire la digisport.ro.

În „imaginile rușinii”, cum au fost denumite de As.com, se observă cum mai mulți bărbați lovesc violent în mașină și țipă, în timp ce cele două fete stau speriate în autovehicul.

La un moment dat, geamul ușii dreapta din față a mașinii a fost spart, moment în care filmarea este întreruptă.

Emmanuel Macron anunță măsuri

„Nimic nu poate justifica ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore, ciocnirile violente sunt inacceptabile. Vom urmări, vom pedepsi, vom fi necruţători.

Confruntările violente care au avut loc sunt inacceptabile, cu un bilanţ uriaş: două persoane au murit, aproximativ 30 de poliţişti şi mai mulţi pompieri au fost răniţi şi mă gândesc şi la ofiţerul nostru de poliţie care este în prezent în comă şi care a venit de la Rennes pentru a-şi sprijini unii dintre colegi”, a declarat Emmanuel Macron.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării