main logo
853

Gest nobil din partea Simonei Halep. Cui a donat tenismena 30.000 de euro

Simona Halep a decis să facă un gest nobil, sponsorizând o competiție de gimnastică ritmică.

Gest nobil: Cui a donat Simona Halep 30.000 de euro

Jucătoarea de tenis, prin fundația care-i poartă numele, a decis să dea 30.000 de euro pentru organizarea "Cupei Irina Deleanu", o competiție de tradiție, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro.

Competiția a ajuns la a 18-a ediție. 140 de gimnaste din opt țări au participat la competiția desfășurată la Izvorani în perioada 28-31 martie. 

Simona a investit nici 10% din câștigurile obținute la Miami, adică 30.000 de euro, a dezvăluit gsp.ro. Simona Halep a câștigat 354.000 de dolari la turneul de la Miami, unde s-a calificat în semifinale. 

„Trebuie să-i mulţumim în primul rând Simonei Halep pentru faptul că a acceptat să sponsorizeze această competiţie. Suma primită din partea fundaţiei Simona Halep se ridică la 30.000 de euro. 

Evident, dacă Simona s-ar fi aflat în România ar fi fost invitată la competiţie”, a declarat Irina Deleanu pentru TV Telekom Sport. 

„Cred că i-ar plăcea foarte mult Simonei să înveţe câteva elemente din sportul nostru. Gimnastica ritmică este un sport care oferă multă graţie”, a mai spus Irina Deleanu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării