main logo
601

După 6 înfrângeri, Naționala Moldovei spune că e timpul schimbărilor

"Tricolorii" promit schimbarea! După şase înfrângeri consecutive în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, fotbaliştii naţionalei Moldovei susţin că a venit timpul să-şi schimbe atitudinea în teren şi să înceapă acest lucru chiar în următoarea partidă cu Israelul.

După 6 înfrângeri, Naționala Moldovei spune că e timpul schimbărilor

"Am vorbit cu conducerea federaţiei, am comunicat între noi, dar şi cu staff-ul tehnic şi trebuie să producem o schimbare. Sperăm ca această schimbare să vină în meciul cu Israel. Nu poţi să devii în acest meci mai bun fizic, tactic sau tehnic, dar putem avea o implicare, o dorinţă mai mare. 

Ne-am uitat unii la alţii în ochi şi am promis acest lucru. Noi de fiecare dată spunem asta, dar eu cred că vom aplica aceste calităţi, cel puţin dorinţa de a nu pierde duelurile în meciul cu Israel", a declarat Igor Armaş, căpitan naţionala Moldovei, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Selecţionerul Roberto Bordin a declarat în ajunul partidei că echipa sa nu mai are ce pierde şi trebuie să prindă la curaj.

"Nu trebuie să ne fie frică de echipe cotate mai bine decât a noastră, trebuie să avem o atitudine corectă, să riscăm și să încercăm să profităm de orice șansă pe care o vom avea", a declarat Roberto Bordin, selecţioner Moldova.

Naţionala Moldovei are prestaţii neconvingătoare în acest an, însă selecţionerul se mai confruntă şi cu alte probleme. De exemplu, unii fotbalişti refuză convocarea.

"Sunt jucători care au refuzat să vină, dar asta pentru ca să fie în formă la echipa de club. Nu voi da nume, dar știu că sunt fotbaliști care au refuzat selecționata. Nu sunt de acord cu ei. Desigur, este important și clubul, dar în acest moment e importantă naționala", a declarat Roberto Bordin, selecţioner Naţionala Moldovei.

Meciul Israel - Moldova se va disputa marţi, 12 octombrie, la Beer Sheva. Partida va începe la ora 21:45 şi va fi transmisă în direct de PRIME şi CANAL 3.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării