Denis Vieru: Au venit și din Irlanda, să ne urmărească live la Paris

Denis Vieru (22 de ani) este student la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, medaliat cu bronz la Europenele de juniori (Oberwart, 2015), câștigător al etapelor Cupei Europei de la Deva, Paks, Leibnitz, campion european Under-23 (Tel Aviv, 2016), premiant la turneele Grand Prix din anul trecut de la Budapesta și Antalya, transmite Știri.md cu referire la Moldpres. 

Victoria de la Paris este cea mai importantă deocamdată în cariera sa. Ea l-a propulsat pe locul 6 în  clasamentul mondial al pretendenților la obținerea biletului de acreditare la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2020).

Am urmărit pe Internet evoluțiile tale la turneul de la Paris, considerat de experți micul Campionat Mondial. Acum, însă, te rog, să redai emoțiile, gândurile  tale despre participarea ta de excepție. Să începem cu prima partidă disputată.

- Părerea mea este că după atâtea turnee disputate am prins la minte. Adică. La fiecare dintre ele vin judocani bine pregătiți fizic. 

Problema este doar cum se simt ei psihologic. Important este să fii pregătit moral la nivel înalt, în acest context, pe toată durata zilei de concurs. 

Primul meci este foarte dificil în sensul că trebuie să faci tot posibilul ca să nu ”arzi” și să cedezi după atâtea pregătiri în câteva secunde. 

Așa că nu am forțat ritmul de luptă din start și am fost maximum de atent la fiecare fază. Așa am ajuns la Golden score cu germanul Michael Scheibel, în prelungiri. 

Din punct de vedere fizic mă simțeam perfect și am accelerat la maximum pe această sută de metri. Mi-a ieșit tot ce am planificat și am învins.

În meciul al doilea, cu mongolul Munkhbayar Nergui cum a fost?

- Dacă câștig, atunci mă clasez pe locul 7. Asta înseamnă atingerea obiectivului minimum schițat – obținerea de puncte în clasamentul mondial. 

Acesta a fost gândul de care m-am ghidat, condus. ”Este déjà bine, dar nu ne oprim aici”, aceasta a fost prima concluzie după meci a antrenorului meu, dl Veaceslav Bacal. Asta ca o atenționare să nu mă relaxez cumva.

Problema era că viitorul meu adversar, italianul Manuel Lombardo, campion mondial de juniori,  a produs la startul competiției marea surpriză eliminându-l din concurs pe campionul mondial en titre Abe Nifumi (Japonia), câștigătorul ediției precedente a turneului. Și l-a învins clar, cu două ”Vazaari”. 

Deci, absolut nimic întâmplător. Sincer vorbind, însă, am rămas uimit când m-a informat dl Veaceslav Bacal  despre victoria acestuia în partida cu Abe Nifumi. 

”Asta-i marea noastră șansă! Nu o ratăm. Câștigăm și ne clasăm pe primul loc în grupă”, mă încurajează dumnealui.  

Și cum ai reușit să-l învingi?

- Îl cunoșteam de la două stagiuni internaționale la care am fost împreună cu lotul național. Știam ce procedee efectuează, cum le execută. 

Asta contează foarte mult în judo. De fapt, eu am videoteca cu toți cei mai buni circa 20 judocani ai momentului la categoria mea. I-am studiat bine și le analizez permanent evoluțiile lor la diferite turnee. 

Și dacă în cap totul este limpede, atunci te simți fizic perfect și prestația ta pe tatami este conform așteptărilor, planului de luptă elaborat.

În semifinală l-ai avut partener de întrecere pe Georgii Zantaraia (Ucraina), dublu campion european, multiplu premiant la Mondiale. Cum a fost?

- Mi-am zis în sine. ”Dau totul pe tatami în acest meci. Îmi las și sufletul acolo, dar câștig”. Am până la disputarea partidei aproximativ trei ore de recuperare. 

Ascult atent în timpul acestei pauze sfaturile foarte prețioase, mobilizatoare ale dlui Veaceslav Bacal. ”Ești mai tânăr. El se află la apus de carieră. 

Maximum de atenție, dar și de tupeu. Faci asta și ai să vezi că-l bați!”. Aceasta a fost ultima dumnealui îndrumate înainte de a ieși pe tatami.

Și, de regulă, deja cunosc, tot ce spune se îndeplinește. Patru minute de luptă și scor egal pe tabela de marcaj. Însă eu am două avertismente, iar el numai unul. 

Urmează Golden score, prelungirile. Și m-am dus tare pe el, i-am dat, vorba noastră moldovenească, foc la ghete. N-a mai rezistat. Am avut impresia că atunci când am efectuat ultimul atac, victorios, practic, s-a prăbușit pe tatami. Era total epuizat.

Ne mai dai, în final, câteva detalii inedite de la turneu?

- Cu mare plăcere. Sala de concurs de circa 12.000 de locuri  a fost în toate zilele arhiplină și mi-am dat seama că judoul este pentru francezi un cult. 

Printre spectatori am observat și câțiva compatrioți, fluturând steagul țării. Apoi i-am auzit strigând ”Hai, Moldova!” și chestia asta mi-a plăcut mult, m-a încurajat. 

La finele turneului m-am ciocnit cu doi și fiul unuia dintre ei, la ieșirea din arenă. Mă așteptau să mă felicite. 

Veniseră din Irlanda ca să ne urmărească ”pe viu”, pe noi, moldovenii, membrii lotului național. Am rămas emoționat.