Cupa Moldovei: Milsami-Zimbru și Sheriff-Petrocub, duelurile din semifinale
Milsami Orhei se va întâlni cu Zimbru Chișinău, iar Sheriff Tiraspol va lupta cu Petrocub Hâncești în semifinalele Cupei Moldovei la fotbal. Ambele meciuri se vor desfășura pe 6 mai.
Foto: Milsami OrheiÎn manșa retur a sferturilor de finală, Milsami Orhei a remizat cu Spartanii Sportul, scor 0-0, după ce s-a impus în tur cu 5-0. În același timp, Zimbru Chișinău s-a impus categoric în fața Politehnicii UTM cu 5-0, după ce în manșa tur „zimbrii” au înregistrat o victorie cu un scor similar, transmite Știri.md cu referire la IPN.
La rândul său, Sheriff Tiraspol a învins în deplasare Dacia Buiucani cu scorul de 1-2, după ce în manșa tur „viespile” au învins cu 2-0. Totodată, Petrocub Hâncești a remizat în returul competiției cu CSF Bălți, scor 1-1, dar a acces în semifinale după victoria din tur cu 1-0.
Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, returul semifinalelor este programat pentru 13 mai.