main logo
474

CM 2018: Naţionala de fotbal a Rusiei, acuzată de dopaj: Trebuie să facă teste mai amănunţite

Evoluţiile foarte bune ale naţionalei Rusiei (5-0 cu Arabia Saudită şi 3-1 cu Egipt) la Cupa Mondială trezesc suspiciuni la cel mai înalt. Travis Tygart, şeful agenţiei anti-drog din Statele Unite, a lansat, duminică, un atac direct asupra ruşilor.

CM 2018: Naţionala de fotbal a Rusiei, acuzată de dopaj

Între Rusia şi Statele Unite ale Americii există un război deschis pe seama problemelor de dopaj din ţara lui Vladimir Putin, iar totul a culminat cu interzicerea ex-sovieticilor la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, după ce s-a descoperit că Moscova gira tacit un sistem de dopaj în masă în care erau implicaţi peste 1.000 de sportivi, printre care şi fotbalişti, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

"Rusia nu ar trebui să găzduiască Mondialul! E clar că ei încalcă regulile. Sunt mulţi oameni frustraţi din această cauză, dar e prea târziu pentru a mai face ceva în privinţa asta. Dar măcar trimitem un mesaj sporivilor curaţi. Jucătorii ruşi ar trebui supuşi unor teste de mai mare acurateţe. O creştere atât e bruscă a prestaţiilor acestora are nevoie de o monitorizare atentă pentru a garanta publicului corectitudinea competiţiei", a spus şeful USADA (Agenţia Americană Anti-Drog).

În timp ce americanii îşi fac griji că ruşii ar putea fenta sistemul anti-doping la turneul pe care-l organizează, englezii de la The Guardian au încercat să afle de la FIFA dacă există probleme cu vreun jucător care participă la Campionatul Mondial. Iar forul mondial a răspuns scurt: "Nu există suficiente probe care să ducă la deschiderea unei anchete împotriva unui jucător sau a unei echipe", s-a rezumat să transmită FIFA.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării