Cinci sportivi vor reprezenta Moldova la Jocurile Mondiale din China
Sportivii și antrenorii lotului național de Kickboxing au primit astăzi, 7 august, drapelul de stat al Republicii Moldova pentru participarea la Jocurile Mondiale, care se vor desfășura în perioada 9 - 15 august, la Chengdu, China.

Republica Moldova va participa în premieră la această competiție, fiind reprezentată de cinci sportivi, delegați ai Federației de Kickboxing WAKO, Federației de Dans Sportiv și Federației de Muay Thai, transmite Știri.md.
Drapelul Republicii Moldova a fost înmânat sportivului Stanislav Reniță, în prezența antrenorilor Anatolie Ignat și Eugen Musalimov, precum și a președintelui Federației de Kickboxing WAKO Tudor Gorea. Ceilalți sportivi ai lotului național au fost deja delegați la competiție, iar alți membri ai echipei urmează să se alăture în perioada imediat următoare.
„Participarea unui număr atât de mare de sportivi din Republica Moldova la Jocurile Mondiale este o premieră națională și reflectă evoluția continuă a sportului la nivel național, precum și recunoașterea internațională a performanțelor sportivilor moldoveni”, susține Marcel Marin, șef de direcție la MEC.
Printre sportivii care vor reprezenta țara noastră la Jocurile Mondiale din anul 2025 se numără:
- Stanislav Reniță - Kickboxing, K1 - 63,5 kg, care va intra în competiție pe 10 august;
- Artiom Livădari - Muay Thai - 86 kg, 9 august;
- Anastasia Glazunova și Alexey Glukhov - Dans Sportiv, 9 august