main logo
416

Cinci boxeri moldoveni vor evolua la Campionatul Uniunii Europene

Republica Moldova va fi reprezentată la Campionatul Uniunii Europene la box de la Valladolid (Spania), care se va desfăşura pe 8-19 noiembrie, de cinci boxeri.

Cinci boxeri moldoveni vor evolua la Campionatul Uniunii EuropeneCinci boxeri moldoveni vor evolua la Campionatul Uniunii Europene

Aceştia-s Dorin Bucşa (60 kg, Hânceşti), Dumitru Galagoţ (64 kg), Vasile Belous (69 kg), Victor Carapcevschi (75 kg) şi Alexei Zavatin (plus 91 kg), toţi de la Şcoala specializată din Grimăncăuţi (Briceni), Lotul va fi însoţit de antrenorii Igor Untilă şi Petru Caduc, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

“Sperăm la o evoluţie meritorie, ca şi la ediţia precedentă”, a declarat astăzi pentru agenţie Anatol Caigorodov, membru al executivului federaţiei naţionale de profil, şeful comisiei de arbitraj.

Boxerii moldoveni au debutat la Campionatul Uniunii Europene  în urmă cu patru ani, la Sofia (Bulgaria). Alexandru Râşcan (52 kg), Veaceslav Gojan (56 kg) au devenit atunci campioni, iar Dumitru Galagoţ, Vasile Belous, Victor Carapcevschi şi Victor Ialâmov (81 kg) au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. Cu aceste performanţe lotul naţional a ocupat primul loc în clasamentul pe echipe.

Campionatul Uniunii Europene s-a desfăşurat în premieră în 2003 la Strasbourg (Franţa). Ediţia din anul curent este  a noua.

Cel mai bun boxer moldovean este Veaceslav Gojan (35 de ani), medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), campion european (Ankara, 2011), care s-a retras la recentul campionat naţional din sportul de performanţă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării