main logo
1913

Cea mai valoroasă voleibalistă din R. Moldova a jucat pentru Japonia

Cea mai valoroasă voleibalistă din Republica Moldova Aliona Martiniuc a trăit o experiență de neuitat în Japonia.

Cea mai valoroasă voleibalistă din R. Moldova a jucat pentru Japonia

Compatrioata noastră a jucat un sezon pentru formația Victorina Himeji în prima divizie a campionatului nipon, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Din cauza restricțiilor impuse în pandemie, Aliona s-a alăturat echipei abia în octombrie, însă în timp scurt a reușit să îndrăgească meciurile din Țara Soarelui Răsare.

„A fost interesant și vesel să joc în Japonia, deoarece acolo este un sistem deosebit. În Japonia este un alt fel de volei. 

E clar că ele joacă rapid, dar din punct de vedere al defensivei, nu există un campionat mai bun decât cel din Japonia. Fetele luptă pentru fiecare minge, apără chiar și cele mai grele lovituri”, a spus voleibalista, Aliona Martiniuc.

Deoarece majoritatea jucătoarelor nipone nu cunosc limba engleză, Aliona Martiniuc a comunicat cu fetele prin intermediul unui traducător. 

Chiar și așa, moldoveanca le-a învățat pe coechipiere câteva cuvinte în română și rusă.

„Fetele au învățat să spună „salut”, „noapte bună” și în română „noapte bună” sau „mulțumesc mult”, a spus voleibalista, Aliona Martiniuc.

Aliona a rămas profund impresionată de Japonia și speră să mai viziteze această țară în viitor.

„Japonia este o altă lume. Totul este făcut pentru oameni. Ei trăiesc în armonie cu natura. Trebuie să ajungi acolo și să vezi, pentru că nu poți să descrii asta prin cuvinte. 

Când vine toamna, o simți cu adevărat. Totul e atât de frumos, colorat. Când vine primăvara, înflorește sakura”, a spus voleibalista, Aliona Martiniuc.

Și bucătăria japoneză i-a fost pe plac voleibalistei din Moldova.

„Toate fetele s-au mirat când au văzut că prefer mâncarea lor și că mă descurc cu bețișoarele. Mi-a plăcut, pentru că este o alimentație echilibrată, gustoasă, naturală. Chiar am luat cu mine supa lor, pentru că mi-a plăcut mult”, a menționat a voleibalista.

Aliona Martiniuc a început să joace volei la vârsta de 12 ani în oraşul de baştină Rîbniţa, iar apoi a ajuns la Speranţa Chişinău.

De la 18 ani, ea a plecat în străinătate şi a evoluat la mai multe echipe din România, Turcia, Polonia, Coreea de Sud și Rusia.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării