main logo
350

Campionatul de fotbal al Ucrainei va fi reluat pe 30 mai

Campionatul de fotbal al Ucrainei va fi reluat pe 30 mai, după ce guvernul a decis să înceapă luni relaxarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat joi clubul Dinamo Kiev, citat de EFE.

Campionatul de fotbal al Ucrainei va fi reluat pe 30 maiFoto: sporter.md

Campionatul se va relua cu derby-ul fotbalului ucrainean, dintre Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Meciurile vor avea loc fără spectatori, deşi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat că începând de pe 22 mai vor fi relaxate şi mai mult restricţiile de deplasare.

Când au rămas nouă etape, Şahtior este aproape sigură de câştigarea campionatului, având un avans de 13 puncte faţă de următoarele două clasate, Zoria Lugansk şi Dinamo Kiev.

Campionatul Ucrainei a fost printre ultimele din Europa care au fost întrerupte din cauza pandemiei, la mijlocul lui martie.

Potrivit datelor oficiale, Ucraina are 18.647 de cazuri de COVID-19 şi 456 de decese, mult mai puţine decât Rusia vecină, ce ia la rândul său în calcul reluarea campionatului.

Belarus, cu aproximativ 27.000 de cazuri şi 151 de morţi, nu a oprit campionatul, care a fost mult timp singurul din Europa ce a continuat în ciuda pandemiei.

Campionatul Insulelor Feroe a devenit sâmbătă primul care a fost reluat în Europa după vârful pandemiei de coronavirus.

Franţa şi Olanda au optat pentru încheierea sezonului. Campionatul Germaniei va fi reluat sâmbătă. Spania, Italia şi Anglia intenţionează să reia şi ele, mai târziu, competiţiile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării