main logo
666

Avion privat pentru Simona Halep. Cine i l-a pus la dispoziție

Dacă Simona Halep a scăpat de grijile legate de deplasarea în SUA, în schimb, adversara pe care a învins-o în sferturi la Rogers Cup, Caroline Garcia (5 WTA), a avut o reacţie de neînţeles pentru o sportivă care câştigă milioane de dolari pe an.

Avion privat pentru Simona Halep. Cine i l-a pus la dispoziție

Simona Halep a criticat modul în care a fost programată la Montreal, fiind nevoită să joace primele patru meciuri în 48 de ore, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Probabil, într-o încercare de a se împăca repede cu Simona, de două ori campioană la Rogers Cup şi foarte populară printre spectatori, organizatorii au luat o decizie frumoasă, după triumful româncei în finala cu Sloane Stephens. 

Astfel, un avion privat a fost pus la dispoziţia lui Halep, pentru ca aceasta să ajungă repede la Cincinnati, acolo unde va debuta în turul II, urmând să joace fie cu Irina Begu (55 WTA), fie cu Ajla Tomljanovici (58 WTA).    

„E o bătaie de joc!“ Dacă Halep a scăpat de grijile legate de deplasarea în SUA, în schimb, adversara pe care a învins-o în sferturi la Rogers Cup, Caroline Garcia (5 WTA), a avut o reacţie de neînţeles pentru o sportivă care câştigă milioane de dolari pe an. „Habar n-am cum voi ajunge la Cincinnati. 

Am verificat zborurile şi sunt foarte scumpe biletele. Sunt disperată! 700 de dolari un bilet până la Cincinnati. Asta e o bătaie de joc! Mai aştept să văd cum sunt zborurile în perioada următoare, pentru că voi juca marţi sau miercuri. 

Trebuia să ajung în finală să primesc şi eu un avion privat.Totul e de rahat!“, a izbucnit franţuzoaica de 24 de ani într-un dialog cu „Tennis World USA“.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării