Atacantul Petru Leucă a semnat cu Spartanii-Sportul Chișinău
Întăriri pentru Spartanii-Sportul Chișinău. Clubul din Capitală l-a transferat pe experimentatul atacant Petru Leucă. Vârful de atac are 34 de ani și revine în Superliga moldovenească de fotbal după o pauză de doi ani.

Petru Leucă a debutat pe prima scenă a fotbalului moldovenesc în tricoul echipei Academia Chișinău. Se întâmpla acest lucru acum 17 ani. De-a lungul carierei sale, atacantul a jucat aproape la toate echipele importante din fotbalul moldovenesc, printre care Milsami Orhei, Dacia Chișinău, Petrocub Hâncești și Zimbru Chișinău, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Mulțumesc mult conducerii clubului pentru încrederea acordată și pentru semnarea contractului. Este o experiență de care trebuie să profit și să-i ajut pe tinerii jucători”, a declarat Petru Leucă.
Dacă va fi legitimat în zilele următoare, Leucă ar putea debuta în etapa a treia a Superligii, când Spartanii vor găzdui la Suruceni pe CSF Bălți. Președintele clubului, Viorel Cojocaru, a povestit cum a apărut varianta înregistrării fostului internațional.
„Singur a venit în probe. S-a interesat de echipa și proiectul nostru. Noi am fost încântați. Este un jucător cu experiență, care îi poate ajuta pe tinerii noștri jucători. Acum este momentul”, a subliniat Viorel Cojocaru.
Discipolii lui Igor Ursachi au pierdut primele două meciuri ale acestei ediții de campionat, însă, chiar și așa, jucătorii echipei din Capitală nu lasă garda jos și doresc să ajungă în play-off.
„Vom face tot posibilul. Băieții sunt concentrați. Avem motivație maximă pentru a realiza acest lucru”, a punctat mijlocașul Antonii Casco.
„Obiectivul este să ne clasăm pe locul 6. Ne antrenăm zilnic pentru a ne atinge scopul”, a reiterat un alt mijlocaș, Leonardo Bulmaga.
În etapa a treia din cadrul Superligii moldovenești de fotbal, Spartanii-Sportul vor juca pe teren propriu cu CSF Bălți. Partida se va disputa la Suruceni, pe data de 6 iulie.