main logo
1322

Articolul scandalos scris de englezi după succesul Simonei Halep la Wimbledon

Simona Halep a scris istorie la Wimbledon 2019. Campioana română a surclasat-o în finală pe Serena Williams, 6-2, 6-2, și și-a adjudecat cel de-al doilea titlu de Grand Slam, după Roland Garros 2018.

Articolul scandalos scris de englezi după succesul Simonei Halep

Presa internațională a fost la picioarele sportivei noastre, după succesul uriaș de la All England Club, iar jurnaliștii englezi au scos în evidență și sacrificiile făcute de Simona Halep în cariera sa, transmite Știri.md cu referire la Digisport.ro.

Publicații ca The Times sau The Sun au scris despre operația de micșorare a sânilor, pe care sportiva noastră a făcut-o în 2009, pe vremea când era pe locul 263 WTA.

"La ce a renunțat Simona Halep pentru a deveni campioană la Wimbledon", au titrat cei de la The Times, pe prima pagină.

Internauții au fost revoltați pe rețelele de socializare și i-au pus la zid pe jurnaliștii britanici pentru ceea ce au ales să scrie după această performanță istorică a Simonei Halep.

"Se concentrează pe sânii Simonei Halep, imediat după triumful ei de la Wimbledon. E un motiv serios pentru a boicota Sunday Times", a scris celebra prezentatoare TV Tessa Dunlop.

"Rușinos, dar, cu toate astea, tipic pentru un articol despre femei în sport. Simona Halep a făcut un meci fantastic pentru a ajunge campioană la Wimbledon, dar tot ce puteți scrie este despre operația ei de micșorare a sânilor", a fost alt comentariu.

"Wow! O campioană la Wimbledon, dar articolul este despre sânii ei", a postat și celebra atletă britanică Emily Diamond.

"Simona Halep a câștigat Wimbledon în două seturi. Sunday Times se focusează însă pe operația ei de micșorare a sânilor. Serios?", a fost o altă postare de pe rețelele sociale.

"Mă scuzați! Simona Halep (fost număr 1 mondial și câștigătoare la French Open) se impune la Wimbledon, iar presa, în loc să evidențieze succesul și nivelul incredibil al tenisului prestat, scrie despre operația suferită în 2009. Fără cuvinte.", se arată într-un alt comentariu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării