Antrenorul formației Petrocub: Vrem să încheiem anul cu o victorie
Antrenorul formației Petrocub Hâncești, Andrei Prepeliță, a vorbit în exclusivitate pentru RealMedia despre confruntarea cu Spartanii și despre planurile sale în legătură cu echipa din Hâncești. Meciul, care va avea loc pe data de 18 mai, în cadrul Super Ligii Moldovei, este ultimul din acest sezon pentru formația sa.

„Ultimul meci cu Spartanii. Ai crede că nu vor fi probleme, dar vor fi. Au făcut două egaluri cu Milsami, deci sunt periculoși. Am discutat cu băieții și vrem să încheiem anul cu o victorie”, a declarat Prepeliță, transmite Știri.md cu referire la realmedia.md.
Tehnicianul a confirmat că stafful echipei a fost completat recent cu un nou membru.
„Este vorba de Ghiță Daniel. Am lucrat împreună la Pitești, Argeș și Buzău. În rest, au rămas cei care erau deja la echipă”, a precizat el.
Întrebat despre viitorul său la Petrocub, Prepeliță a menționat că nu a purtat încă discuții oficiale cu conducerea clubului, dar acestea urmează să aibă loc.
„Nu am avut o discuție cu domnul Mihai legat de viitorul meu, dar vom discuta.”