main logo
988

Ambasada Franței lansează Competițiile sportive interșcolare din Moldova

Ambasada Franței în R. Moldova, Alianța Franceză din Moldova și Comitetul Național Olimpic din Moldova anunță lansarea „Competițiilor sportive interșcolare din Moldova”.

Ambasada Franței lansează Competițiile sportive interșcolare din MoldovaImagine simbol

Potrivit autorităților franceze, acest eveniment face parte din pregătirea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 și are ca scop promovarea spiritului olimpic și a valorilor olimpice de egalitate, respect, excelență, diversitate și incluziune prin încurajarea schimburilor între un număr mare de elevi de liceu din întreaga țară, transmite Știri.md.

Astfel, trei discipline sportive se află în centrul acestei competiții. Este vorba despre fotbal in cinci, cel mai popular sport atât în Franța, cât și în R. Moldova, ștafeta - trei alergători, proba emblematic a Jocurilor Olimpice; pétanque - un sport emblematic pentru cultura franceză. 

Concursul se va desfășura în două etape:

  • În primul rând, cele 16 licee participante vor fi împărțite în patru grupe, în funcție de localizarea lor geografică. Echipele vor concura pe parcursul unei serii de weekenduri în lunile aprilie și mai;
  • Primele două echipe din fiecare grupă vor avansa apoi la faza finală, care va avea loc la Chișinău, pe 25 mai, pe stadionul Dinamo.

Evenimentul de lansare a competiției si prima faza a acesteia, va avea loc la Stadionul Joma Arena din Dacia Buiucani, sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 12:00.

Competiția se va desfășura între școlile (Mihai Eminescu, Alexandr Pușkin, Iulia Hasdeu, Prometeu Prim). O oportunitate de a oferi elevilor din întreaga țară o platformă unică de schimb cultural și social, pentru a se întâlni și împărtăși momente extraordinare prin practica sportivă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării