point Logo
main logo
main logo
1384

Alina Stremous, pe locul 14 la proba individuală de biatlon pe 15 km la JO de iarnă

Biatlonista Alina Stremous s-a clasat pe locul 14 la proba de 15 km individual din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina.

Alina Stremous, pe locul 14 la proba individuală de biatlon pe 15 km la JO de iarnăFoto: Olympic.md

Reprezentanta Moldovei nu a avut nicio ratare la trageri, din cele două poziții culcat și două din picioare, și a ajuns la linia de finiș în 43 de minute și 46 de secunde, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Franceza Julia Simon a devenit campioană olimpică (41:15.6). Medalia de argint a fost cucerită de Lou Jeanmonnot (42:08.7), iar medalia de bronz i-a revenit sportivei din Bulgaria, Lora Hristova (42:20.1).

Cel mai bun rezultat al biatlonistei a fost la Jocurile Olimpice de la Beijing, când a ocupat locul 10 la proba de sprint pe 7,5 km. Următoarea probă la care va participa Alina Stremous va fi sprintul pe 7,5 km, care va avea loc pe 14 februarie, cu începere la ora 15:00.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici