Ziua ușilor deschise la USMF: Viitorii studenți descoperă ofertele educaționale
Absolvenți de liceu din întreaga țară au participat sâmbătă la Ziua ușilor deschise organizată de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Tinerii interesați de o carieră în domeniul sănătății au avut ocazia să afle detalii despre programele de studii, condițiile de admitere și viața de student, beneficiind de tururi ghidate, ateliere interactive și întâlniri cu reprezentanții universității.
Foto: ipn.mdProgramul a început în curtea universității, unde fiecare facultate și-a prezentat oferta, iar studenți și cadre didactice au oferit informații și materiale pentru viitorii candidați. Participanții au vizitat apoi Muzeul de Anatomie, Facultatea de Stomatologie și Centrul Stomatologic Universitar, iar la Centrul de Simulare Medicală au descoperit metode moderne de instruire prin simulări practice, transmite Știri.md cu referire la IPN.
La Facultatea de Medicină nr. 1 a fost prezentat programul integrat de șase ani în domeniul medicină. Decanul Gheorghe Plăcintă a subliniat creșterea interesului pentru acest domeniu și adaptarea ofertei educaționale la cerințele actuale.
„Programul integrat de Medicină este acreditat internațional, conform standardelor Federației Mondiale de Învățământ Medical și ale Școlii Europene de formare medicală”, a declarat acesta.
Facultatea de Stomatologie a prezentat noul program de licență „Asistență medicală stomatologică”, cu durata de trei ani. Prodecanul Olga Cheptanaru a precizat că programul se concentrează pe formarea specialiștilor care vor sprijini medicii stomatologi în activitatea clinică, cu accent pe instruirea practică.
La Facultatea de Farmacie, prodecanul Liliana Dogotari a prezentat programele de studii și a anunțat lansarea, începând cu 1 septembrie, a programului „Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic”, cu durata de trei ani.
„Este un program modern, care răspunde cerințelor pieței și interesului tot mai mare al tinerilor pentru domeniul cosmeticii medicale”, a subliniat ea.
Tot în cadrul evenimentului, studenții au realizat o demonstrație de prim ajutor, oferindu-le elevilor ocazia să exerseze manevre de resuscitare cardio-pulmonară pe manechine.
„Am vrut să arătăm că oricine poate salva o viață dacă cunoaște pașii de bază ai primului ajutor”, a spus Nicolina Timofti, studentă în anul III la Medicină.
USMF „Nicolae Testemițanu” este principala instituție de învățământ medical superior din țară, cu o tradiție de peste 70 de ani în formarea specialiștilor în domeniul sănătății. Universitatea pregătește medici, farmaciști și stomatologi la nivel de licență, masterat și doctorat și este recunoscută atât pe plan național, cât și internațional, atrăgând anual studenți din mai multe țări.