Ziua Mondială a Rezervațiilor Naturale: Câte sunt în Republica Moldova
Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale este marcată la nivel mondial în fiecare an, cu scopul de a accentua importanța protecției și conservării habitatelor și a speciilor naturale importante, care se întind pe suprafețe mari și cuprind complexe de ecosisteme terestre sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu specii de floră și faună unice.
Foto: Pădurea Domnească/FacebookRepublica Moldova are în total 63 de rezervații naturale cu suprafața totală de 8.009 ha, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
Data celebrării evenimentului a fost aleasă la inițiativa mai multor organizații ecologiste, printre care se numără Wildlife Conservation Center și World Wildlife Fund, pentru a marca 80 de ani de la înființarea Rezervației Naturale Barguzinsky, situată pe teritoriul Rusiei, la nord-est de Lacul Baikal, înscriindu-se astfel, începând cu anul 1997, în calendarul sărbătorilor oficiale de mediu.
Din istoricul ariilor naturale din Moldova se cunoaște că, conservarea ecosistemelor naturale şi îndeosebi a celor forestiere constituia pentru Republica Moldova o problemă discutată pe parcursul întregului secol XX, dar și în secolul XXI.
„Primii pași în această direcție au fost întreprinși încă în anul 1918, conform legii de reformă agrară pentru Basarabia, exproprierea pe seama statului a practic tuturor pădurilor private de pe teritoriul fostei provincii Basarabia, din totalul de 230 de mii ha, circa 200 de mii ha erau gestionate de stat, iar circa 30 de mii ha au rămas ca păduri comunale/private. Aceasta a stopat într-o oarecare măsură procesul de exterminare a pădurilor și, în general, a ecosistemelor naturale.
Apoi au continuat acțiunile din anul 1937, când s-au luat sub protecție 13 trupuri de pădure valoroase, fiind declarate monumente ale naturii din Basarabia, din 1958, când au fost supuse regimului de arii protejate 12,6 mii ha (inclusiv sectoarele de pădure "Lozova", "Căpriana", "Rădeni", "Cărbuna", "Hârbovăț"), aprobarea Hotărârii Consiliului de miniștri al RSSM nr. 5 din 08.01.75, prin care sub protecția statului au fost luate 37 de mii ha de obiecte și complexe naturale.
Ultima a stabilit un regim strict de gospodărire a obiectelor respective, care a avut în general și un efect benefic asupra stării ariilor protejate”, informează Agenția de Mediu din Republica Moldova.
Concomitent, pe parcursul anilor, aderarea Republicii Moldova la diferite acorduri și convenții internaționale a contribuit la necesitatea de reformare a sistemului existent de conservare a ecosistemelor naturale.
Astfel, la propunerea Ministerului Mediului a fost adoptată Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, care prevedea extinderea ariilor protejate până la 66,5 de mii ha.
Astfel, conform legii menționate, sunt înregistrate 51 de rezervații silvice, 9 rezervații de plante medicinale și trei mixte. Rezervația naturală are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de protejare și restabilire a speciilor, a comunităților vegetale și animale semnificative din punct de vedere național.
Rezervațiile naturale se află în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale. De asemenea, în cadrul rezervației naturale se efectuează cercetări științifice.