Ziua Modei, marcată după gratii: Deţinuţii au participat la defileuri
Ziua Internațională a Modei, sărbătorită în fiecare an la data de 21 august, a fost marcată și în penitenciarele din țară.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin acest tip de sărbători, deținuții au oportunitatea de a crea într-o modalitate distractivă, de a purta ce le place, de a-şi sărbători stilurile unice şi de a-şi arăta propriile idei despre ce înseamnă moda pentru ei, transmite Știri.md.
În acest context, deținuții din mai multe penitenciare din țară, au participat la diverse activități: atât ore informative, cât și defilare de modă, la propriu.
„În cadrul orelor informative persoanele de după gratii au discutat despre ce este moda, despre cele mai mari case de modă, despre când a fost inventată prima mașină de cusut și cum a influențat acest fapt asupra schimbării modului în care era creată moda şi a făcut ca ea să devină accesibilă și pentru oamenii obișnuiți.
Cei mai creativi, însă, s-au dovedit a fi minorii și femeile de după gratii. Ambele instituții de detenție, Penitenciarul nr. 7-Rusca și Penitenciarul nr.10- Goian (Centrul de detenție pentru minori și tineri) au creat ținute de diferit stil și chiar și-au încercat capacitățile de model în cadrul unui defileu. Sub lozinca „Hainele - un mod de comunicare fără cuvinte" deținuții minori, dar și femeile de la Rusca și-au etalat propriile creații în stil retro”, comunică Administraţia Naţională a Penitenciarelor
De menționat că sărbătorile naționale, dar și cele mai neînsemnate, constituie o ocazie în plus de a implica deținuții în diverse activități. Aceste activități sunt desfășurate conform unui plan și au drept scop menținerea în continua mișcare a persoanelor de după gratii în scopul reintegrării acestora.