main logo
1190

Ziua Lumânărilor Aprinse: Câți bolnavi de SIDA locuiesc în Moldova

În Republica Moldova, infecţia cu HIV se menține la nivelul epidemiei concentrate în rândul populației cheie – persoane utilizatoare de droguri injectabile, lucrătoare a sexului comercial şi bărbați care fac sex cu bărbați.

Ziua Lumânărilor Aprinse: Câți bolnavi de SIDA locuiesc în Moldova

Conform datelor statistice, la 1 ianuarie 2019 erau înregistrate 12.784 de cazuri de infecție cu HIV.

Datele sunt prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul Zilei internaţionale de comemorare a persoanelor decedate de SIDA, numită şi „Ziua Lumânărilor Aprinse”, care este marcată anul acesta pe 19 mai, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Începând cu anul 1983, „Ziua Lumânărilor Aprinse” are loc în a treia duminică a lunii mai şi este condusă de peste 1200 de organizaţii din 115 ţări în care se organizează comemorări pentru a onora vieţile pierdute şi influenţează conştiinţa socială referitor la problema HIV/SIDA.

Potrivit ANSP, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 905 cazuri noi de infecţie cu HIV, inclusiv 225 – în teritoriile de est. Majoritatea persoanelor cu infecţia HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă, sexual active.

În scopul reducerii transmiterii infecţiei cu HIV, se implementează activități de prevenire pentru persoanele utilizatoare de droguri, lucrătoarele sexului comercial, comunitatea LGBT, inclusiv servicii inovative – testarea rapidă pe bază de sânge capilar, oferirea serviciilor de prevenire HIV prin intermediul farmaciilor comerciale, managementul supradozării în rândul UDI, se realizează proiecte de prevenire HIV din fondurile de profilaxie a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

La 1 ianuarie 2019 în tratament antiretroviral se aflau 5.865 de pacienți.

La nivel mondial, în 2017 trei din patru (75%) își cunoșteau statutul HIV, patru din cinci persoane (79%) din care își cunoșteau statutul HIVau accesat tratamentul antiretroviral.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării