main logo
1133

Ziua Leului Moldovenesc. Recean: Transformăm moneda națională în simbolul bunăstării

Prim-ministrul Dorin Recean a participat la evenimentul „Leul moldovenesc – simbolul independenței și suveranității Republicii Moldova”, care marchează 30 de ani de la introducerea monedei naționale ca mijloc de plată pe teritoriul țării noastre.

Ziua Leului Moldovenesc. Recean: Transformăm moneda într-un simbolFoto: Guvernul Republicii Moldova

În discursul său, șeful Executivului a menționat că urmează o etapă nouă pentru leul moldovenesc, care trebuie să fie bazată pe realitățile curente, tendințele regionale și globale, transmite Știri.md.

„Să ne mobilizăm și să transformăm moneda națională în simbolul bunăstării. În așa mod oamenii se vor mândri cu Leul pe care-l celebrăm astăzi. Suntem o țară mică, dar haideți să avem curajul să trăim într-o lume mare, să învățăm a gândi în dimensiuni mari. Hotarele noastre fizice nu trebuie să ne constrângă, nu trebuie să ne limiteze”, a spus premierul Dorin Recean.

De asemenea, premierul s-a referit la necesitatea dezvoltării unei viziuni pe termen lung și implementarea a noi soluții pentru transformarea radicală a economiei: „Guvernul promovează agenda digitală. Mă aștept să avem și Leul digital. Noi trebuie să muncim asiduu, să creștem economia, să creștem productivitatea, să construim instituții robuste, eficiente și reziliente, ca să putem fi competitivi într-o uniune monetară”, a conchis prim-ministrul Dorin Recean.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării