main logo
459

Ziua Drapelului de Stat, marcată de polițiștii de frontieră

Ziua Drapelului de Stat este sărbătorită în fiecare an la data de 27 aprilie în Republica Moldova.

Ziua Drapelului de Stat, marcată de polițiștii de frontieră

Această zi, a fost marcată astăzi, de polițiștii de frontieră din întreaga țară, transmite Știri.md.

Astfel, de la primele ore ale dimineții, în toate subdiviziunile de frontieră a fost arborat drapelul de stat,  în momente festive, polițiștii de frontieră au dat onor simbolurilor naționale. 

"O zi remarcabilă ce ne unește și ne reprezintă ca cetățeni ai acestei țări și în special pe noi, polițiștii de frontieră care zilnic ne desfășurăm activitatea sub acest simbol al demnității și al credinței jurată Patriei. Conducerea Poliției de Frontieră, prezentă la eveniment, a adresat un mesaj de felicitare către întreg efectivul adunat pe platoul Inspectoratului și în comun au participat la acțiunile solemne dedicate sărbătorii naționale", se arată într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră.

Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.

În anul 2012, cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, marcată pentru a treia oară, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pe un catarg de 30 de metri înălţime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne. 

Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării