Zeci de oameni s-au adunat pentru a-și lua rămas-bun de la Eugen Doga
Zeci de oameni care l-au cunoscut personal pe Eugen Doga sau doar creația lui au venit la Biserica „Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla” ca să-și ia adio de la marele compozitor. Corpul neînsuflețit al acestuia va fi depus în lăcașul de cult din centrul Capitalei până în dimineața zilei de joi, când vor începe funeraliile.

Imediat ce a fost depus trupul neînsuflețit al maestrului Eugen Doga la biserica Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla, zeci de oameni au venit să-și ia rămas-bun. Printre cei prezenți — oameni de rând, dar și artiști care i-au fost aproape de-a lungul carierei. Cei care l-au cunoscut spun că pierderea este una uriașă, iar muzica maestrului va fi nemuritoare, transmite Știri.md cu referire la info1.md.
„Doi ani în urmă l-am invitat să-mi cânte piesele lui și l-am pictat pe viu. Eram prieteni foarte buni. Chiar ne sunam de multe ori”, a spus pictorul Nicolae Latunov.
„A fost un simbol al culturii noastre. Noi de când învățăm la școala de arte cântăm piese de ale sale. Fiecare piesă a lui transmite niște semtimente foarte sincere. Pentru noi este foarte important că am avut asemenea compositor în țară”, a spus unul dintre oamenii care a venit să-și ia rămas-bun.
Într-un glas, aceștia spun că Eugen Doga a fost un geniu al muzicii, unul care ne-a dus faima țării pe întreg globul, iar plecarea lui din viață lasă un gol imens în sufletul tuturor.
„Opera lui este nemărginită, toate sunt foarte frumoase și aproape de suflet, și despre multe aspecte ale vieții, nu numai să fie lume care să le asculte, să fie timp și să pătrundă în esența acestor melodii”, a spus unul dintre oamenii care i-a apreciat opera.
Tot, la biserica „Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla” a avut loc o slujbă religioasă în memoria lui Eugen Doga.